Lăuntrul trandafirilor

1

Unde să-i afli hotar
acestui lăuntru de har?
Pe ce chin
s-aşază asemenea alin?
Ceruri, câte se-nşir,
în mările interioare
ale acestor involţi trandafiri,
ale acestor netemători,
ce pierduţi în destinderea lor
zac, ca şi cum nicicând
vreo mână nu i-ar putea scutura
tremurând.
Abia de se pot reţine;
mulţi s-au dăruit,
răsplin s-au umplut,
şi-acum îşi revarsă
spaţiul lăuntric, umbrit,
în salba de zile lumină
ce-ntr-una mai pline,
mai pline se-mbină,
până ce vara întreagă devine
o încăpere într-un vis.

[Rainer Maria Rilke]

Anunțuri

Sonet

1

Un glas blajin din lumi întunecate
Îmi tremură cu sfânta lui vibrare
A gândurilor caldă întrupare
În pacea unei liniști fermecate…

Doi ochi mă urmăresc ca o mustrare,
Când toate par în visuri cufundate;
De-a pururi ard privirile-nsetate,
În noapte-mi, ca un far pe-ntinsa mare…

În ele tremură povești frumoase,
Ce plâng un farmec ruinat în vremuri,
Redeșteptându-mi amintiri duioase…

Și eu le-ngân. – E trist mereu să tremuri,
În umbra visurilor irosite
De dorul unor clipe fericite..

[Panait Cerna]

Pe gânduri ziua

1

Pe gânduri ziua, noaptea în veghere,
Astfel viața-mi tot în chinuri trece ­
Va vrea natura oare să se plece
La ruga mea ­ să-mi deie ce i-oi cere?

Nimic nu-i cer decât mormântul rece,
Repaos lung la lunga mea durere ­
Decât să port iubirea-mi în tăcere,
Mai bine ochiu-mi moartea să mi-l sece.

Căci lumea e locașul pătimirei:
Un chin e valu-i, iară gândul spuma,
Dureri ascunse farmecele firei.

O dată te-am văzut ­ o clipă numa ­
Și am simțit amarul omenirei…
Ce-am folosit că-l știu și eu acuma?

[Mihai Eminescu]

Închide ochii și pleacă

1

Închide ochii și pleacă
în luminișurile interioare,
supravegheate în absența ta
de o zeitate devoratoare.
Retrage-te, a venit ceasul
să iei cu tine lumea
și neliniștile ei de a fi
care în antichitatea ta
se vor trezi,
dăruindu-ți puterea și farmecul
celor fideli lor înșiși
până la degradare,
până la înțelepciunea oarbă
de a înainta tot mai mult înăuntru,
tot mai puțin în afară.

[Aura Christi]

Spune-mi

1

Ai auzit ceva bătând aseară
În geamul tău? Eu am rugat un ram
Să îţi trezească gândul şi-o vioară
Să-ţi cânte-a dor cumplit… Dacă ştiam

Că-ţi îmbrăcasei visele cu mine
Să te trezească n-aş fi insistat
Şi-aş fi păşit şi eu, în rând cu tine
Pe drumul verii noastre înrămat

De maci albaştri, răsucind lumina
Mereu dinspre apus spre răsărit
N-aş mai fi scris cu umbre pe retina
Unei priviri care s-a molipsit

De ploi şi de atingeri incomplete.
Aseară ţi-a bătut un ram în geam
Şi o vioară ţi-a cântat cu sete
A dor cumplit de ţărmul ce-ţi eram.

[Aura Popa]

Floarea mea

1

Ascultă frunza când se naşte
Şi dorul meu ce strigă-n vânt!
De astăzi, tu îmi vei cunoaşte
Iubirea pusă-ntr-un cuvânt.

Pe muguri răsfăţaţi de adieri
Rămâne-o lacrimă curată,
Te strig prin flori şi primăveri
Să găsim drumul de-altădată.

Te caut printre mii de trandafiri
Să-ţi pun în păr bobocii înfloriţi,
Să mă-nveleşti cu dor de amintiri,
Pe lângă ramul pomilor albiţi.

Dar, m-ai trezit cu mâna ta cea mică
Să-mi dai sărutul aşteptat de zori,
La pieptul tău de rândunică
Au înflorit grădinile cu flori…

Şi iartă-mă că nu te mai privesc!
Cu ochii-nchişi te caut într-un vis,
Simt ploile prin frunze ce foşnesc…
Sunt frunzele pe care noi am scris.

Adăpostiţi de un ecou stingher,
Mă las purtat de şoaptele sublime,
Mă poţi lega cu lanţuri reci de fier
Dar lasă-mi dragostea de tine!

Te strâng la piept ca pe-o comoară,
Eşti firul meu de iarbă şi de timp!
Tu eşti lumina unei nopţi de vară
Care-ncălzeşte florile de câmp.

[Daniel Luca]

Nici n-am visat

1

Când m-ai cules din necuprinsul zării
Eram o umbră ninsă, un suflu de jar stins,
Un zbor se frânse-n mine, țipase valul mării
Și pescăruși iernatici zdrobiți erau de plâns.

Îmi ridicasem diguri în nopți adânci, năuce
Și așteptam sfârșitul cu suflet muribund,
Mă răstignise iarna-n blesteme la răscruce,
Ținut eram de mreje cât să nu mă scufund.

Se perinda tristețea într-un vacarm de gânduri,
Iar flacără-mi plăpândă mi se stingea încet,
Eu înflorisem zorii și vindecasem fluturi,
Acum de ger strivită, în beznă, un ascet.

Tu te-ai oprit o clipă și-n suflet m-ai privit,
Mi-ai sărutat apusul și rana mi-ai pansat,
Ai refăcut din perle tot ce era strivit,
Azi te iubesc cum numai în vise am sperat.

Să nu mă-nchizi în temple croite de-ndoială
Căci nu știu dacă visul mai poate-nmuguri,
Iar de va vrea și dorul să cadă la-nvoială
Iubirea ta de înger mereu mi-o voi dori.

De-mi vei uita parfumul iubirii într-o zi
Steluța-nsângerată te va călăuzi!

[Popa Ines Vanda]

Unul de altul

1

Viscolul de azi noapte
Tăind cu ger diamant
Delimitând şi însingurând
Cu alb de alb –

Tot oraşul putea să fie
Ţintuit, Gheaţa părea
Să fi spart pupila cerului –
Viscolul de azi-noapte,

Absorbind viaţa dimprejur
Ca un vârtej prea-înalt,
Ne-a zidit unul de celălalt –
cuib alb germen viu

Hohot unic al sângelui sfânt
Răstignit la răspântia anului.

[Ion Lazu]

Bucuriile iernii

1

Nori de plumb se-arată-n zare
Tot văzduhul săgetând,
Sub a ierni’ amenințare,
Toamna a plecat plângând.

Glorioasă, doamna iarnă
A spus clar: Eu nu vreau certuri!
Mergi cu bine soră toamnă,
De acum îmi intru-n drepturi!

Şi-a păşit ca o regină
Dornică de o schimbare,
Aşteptând copii sa vină
În a ei întâmpinare.

Apoi s-a-nvârtit odată,
Mantia şi-a descheiat,
Iar neaua imaculată
Tot pământul a-mbrăcat.

Bucuria n-are număr
În văzduhul necuprins.
Iar copii, umăr la umăr,
Strigă fericiți: A niiins!

Cu năsucuri înghețate
Şi picioare amorțite,
Ar mai sta şi-un pic din noapte
Dacă mama le-ar permite.

Doar ziua iarna-i mai mică
Şi-asta chiar că nu-i dreptate,
Şi-o lungesc când cre sc mai mare!
Şi pe ziuă..şi pe noapte!

Şi ducându-se spre casă,
Se gândea cu voce tare:
Prind eu ziua, lasă, lasă..
Şi-o lungesc când cresc mai mare!

[Licuta Pantia]

Bântuitul

1

Fâşii de văluri negre pe soare se aştern.
Tu, lună-a vieţii mele, înfăşoară-te-n umbră;
Te culcă, sau fumează, fii mută şi fii sumbră;
Cufundă-te în hăul urâtului etern;

Aşa îmi placi ! Şi totuşi, vezi tu, dac-ai voi
Asemeni unui astru ce, şters, din umbră vine,
Să te răsfeţi prin locuri de nebunie pline,
Pumnal frumos, ei bine, din teacă poţi ţâşni!

În ochii tăi aprinde lumini din lampadare,
Aprinde pofte-n ochii golanilor, murdare.
Mă-mbată tot ce-mi dărui : dureri sau vis spumos;

Fii tot ce vrei, fii noapte sau roşie-auroră,
În mine, orice fibră te-ntâmpină voios:
O, Belzebut, întreaga-mi făptură te adoră!

[Charles-Pierre Baudelaire]