Etichete

, , ,

5Povestea noastră începe astăzi cu un sfârşit,
Îngenunchiată mi-e inima în mâna ta de catifea!
Printre săruturile tale de zână, care-au dispărut,
Te-aşez pe-acest tărâm de soare, draga mea!

Nu m-aşteptam să te aducă-n vise cai înaripaţi,
Nici ca să fii luată zmeilor de Feții cei Frumoşi!
Privesc prin amintire, urmele paşilor uitaţi
Şi zborul lin prin gânduri a ultimilor albatroși!

Peste această depărtare, batiste-am aruncat…
S-au prefăcut în mări de lacrimi, atâta de sărate!
Credeam că vântul vinde adieri şi ne-a apropiat,
Însă în joacă, prin flori, ne-a dus atâta de departe!

Şi n-am avut puterea să întind mâna după tine!
Se scuturase primăvara lângă a ta fereastră…
Apoi, a început să plouă cu gânduri peste mine
Şi-n fiecare picătură, plângea dragostea noastră!

Legat la ochi cu-a norilor eşarfe plumburii, credeam
Că iarna a venit şi-a nins cu frunze-albe de uitare!
Sub streaşina iubirii să fim doar noi, atâta îmi doream.
Cum poţi să vindeci răsăritul când vântul rupe-o floare?

Într-un castel te-a-nchis a mea Poveste cu Prinţese
Şi cheia, destinul nostru a aruncat-o furios în mare!
Iertare cere visul , durerii, ca un păianjen care ţese
Din suferinţe fâşii de dor şi-acoperă această depărtare!

[Daniel Luca]

Anunțuri